Inainte sa decolez sunt plin de bucurie, dupa ce trec Carpatii deja nu mai am rabdare, dupa 2-3 ore de mers prin Romania incep sa fiu dezamagit si trist...intervine apoi un sentiment ciudat pe care pana acum nu il pot descrie, apoi vine dorul de casa din Dortmund. Decolez cu acel sentiment ciudat si cu un gol in stomac...iar in cateva ore mi-e la fel de dor de Romania ca si inainte. Cred ca eu de fapt...prin fuga asta dintr-un loc in altul...prin acest maraton pe care sunt obligat sa il fac de fiecare data...nu ajung practic sa vad nimic din Romania...poate doar un pic cu coada ochiului. Este clar: data viitoare nu voi mai ateriza la Bucuresti, ci la Cluj sau Targu-Mures si de acolo direct in munti 1-2 saptamani. Numai bulz taranesc, lapte de capra, plimbare pe cal, pescuit...tot ceea ce aici imi lipseste. Cum sa ma bucur de drumul E85? dar de drumul E581? sau care or mai fi? Cum sa ma bucur de blocurile inghesuite si gri? Cum ar putea aceasta imagine, inca reala, a Romaniei sa ma bucure in vreun fel?
Imi amintesc de taberele scolare, de taberele olimpice si mai tarziu de expeditiile pe cont propriu prin Romania,1 mai la mare...asta imi lipseste cu adevarat. Asta trebuie Emilia sa cunoasca despre Romania...restul le auzi zi de zi.