vineri, 22 noiembrie 2013

Am devenit mai neamt decat roman?

           Am auzit, din pacte nu de la prea multa lume, ca ar mai trebui sa postez pe blog. Si am raspuns cu un anemic ''da...'' stins apoi cu un hotarat ''mmm...''.  Nu este vorba de nici o lipsa de inspiratie, nu este vorba nici de o neaparata lipsa de timp, este pur si simplu vorba de un lucru pe care imi este greu sa il categorisesc.

          De cand Emilia a inceput sa spuna primele ei cuvinte si mai ales de cand numarul cuvintelor in germana il depaseste lejer pe cel al cuvintelor in romana (rusa a aparut si ea, dar timid de tot, poate mai mult din greseala), am realizat ca nici pe mine nu ma mai intereseaza atat de mult de Romania. Am realizat ca ma intereseaza foarte mult viata pe care o avem aici. Romania a devenit o adevarata povara, ultima optiune in alegerea unei destinatii de vacanta. Orice stire despre Romania, fie ea si din fotbal este mereu o dezamagire. Imi este aproape imposibil sa concep o viata multumitoare in Romania. Imi dau seama ca incep sa ma uit cu ochii occidentalului si ce vad? : multa saracie, bataie de joc, nesimtire si 2-3 oaze de cultura pentru care nu se prea merita sa depui efort caci traiul in occident e mai sigur. Nu mai recomand nimanui sa se duca sa viziteze Romania, ba chiar ii sfatuiesc sa faca altceva cu banii si cu timpul. Cand cineva din Macedonia, Muntenegru, Slovacia sau mai stiu ce alte tari mai sarace, imi povesteste cate ceva despre tara lor, parca ma vad pe mine povestind de Romania. Si eu ca ascultator dau din cap interesant, gandidu-ma ''sa il ascult ce zice ca oricum nu am de gand sa ma duc acolo''. Asa ca am renuntat de ceva vreme la orice gand nostalgic sau melancolic...nici macar venirea sarbatorilor de iarna nu ma mai emotioneaza in sensul asta. 

         Cu siguranta ca si cei aproape 4 ani petrecuti aici, cu o familie aici intemeiata si cu o fata care aduce acasa de la gradinita aproape in fiecare zi un cuvant nou in germana, toate acestea ma pot face sa spun ca m-am adaptat atat cat sa vreau sa raman aici mai departe si nu sa merg vreodata inapoi. Inapoi la ce?  Acum realizez ca este o alta prostie lozinca ''dorul de tara''...un mit nu neaparat romanesc pe care acum l-am demascat. Vezi draga Doamne ''drama tuturor romanilor plecati peste hotare''. Aberatii!!! Mai vad asta la cunostinte de-ale mele...au tot dreptul...pe mine ma lasa rece, uneori ma face sa rad, alteori ma face sa imi doresc sa ma fi nascut intr-un popor mai respectuos, mai cu bun simt. Nici nu vreau sa ating tema romanilor de aici...totusi vreau sa imi cer scuze oficial doamnei Baronita Caldaras in varsta de 18 ani care, internata de mine pe sectia de urologie, a fost nevoita sa fie luata inapoi acasa a doua zi de catre sotul si cei 2 copii ai ei care facusera o pauza de la strans fierul vechi - motivul a fost lipsa asigurarii medicale. Daca Baronita e din nou insarcinata sau nu si daca mama ei o va lasa sa pastreze copilul sau nu, nu voi afla niciodata. Cred ca Baronita a fost una dintre putinele persoane cu buletin romanesc care mi-au aratat respect si bun simt.    

P.S. scrisul, chiar si pe blog, ramane totusi o parte fictiune (aviz comentatorilor care imi dau sfaturi pretioase si imi ofera umarul lor anonim). 

sâmbătă, 29 iunie 2013

       Acum, ca au trecut deja 2 saptamani de munca si garzi, s-a mai ameliorat sentimentul de totala inapartenenta si neacomodare in ceea ce priveste Germania. S-a ameliorat totul atat de mult incat merge totul exact ca si inainte, ba poate chiar mai bine. Si toate astea din cauza unui pacatos de concediu de 2 saptamani in Romania...
       Mi-a fost foarte dor de verile din Romania, de verdele de iunie, de ploaia calda, de serile racoroase la terasa, de teiul...mmm...teiul inflorit, de socata si limonada rece, de papansi, de Hasmasul mare, de Caraiman, de colacii unguresti, de duminicile puternic populate si pline de viata, de magazinele deschise pana tarziu, de timpul petrecut in doi...La un moment dat mi se facuse dor de ordine, curatenie si mult mai putina lume saraca. Intors in Germania m-am simtit ca un copil alungat de-acasa, obligat sa mearga sa isi castige painea undeva in lume, asa ca toata bogatia, ordinea si curatenia de aici s-au diluat in ochii mei in cateva clipe.
       Serviciul mi-a facut bine...am muncit si am uitat...am muncit mai departe si mi-am recapatat memoria de aici, cu prietenii, intamplarile si responsabilitatile de aici. Este o tara in care te simti bine doar daca muncesti. Eu care, ca si multi altii, pana la sfarsitul facultatii savuram din plin momentele de leneveala, de zaceala, de toropeala, de mahmureala, sunt aici total contrariat. Sau e si varsta de vina? Cine mai stie...
       Sunt multumit ca excursia in Romania si-a atins scopul: Ala a vazut ca Romania poate fi si altfel decat si-a inchipuit-o! Emilia e prea mica sa inteleaga, in schimb a simtit din plin, sau poate a si inteles, ce inseamna ''sa mergi la bunici''. Cred ca asta va ramane pentru urmatoare perioada singurul lucru care sa ne faca sa mai venim in Romania si anume ca Emilia ''sa mearga la bunici''...ca in rest...imi provoaca numai nesiguranta si durere. Orisicum atunci cand te uiti peste gard si vezi ca la altii este mult mai rau ca la tine, iti mai revii si iti spui in gand ''da Doamne' sa ramana asa si de-acum inainte''. Orice problema se poate relativiza si are mai multe solutii!

duminică, 12 mai 2013

Revedere de liceu

       Am intrat si eu, oarecum pe margine, in febra revederii de 10 ani de liceu. Stiam de ani de zile ca in 2013 vor trece 10 ani de la liceu...stiam asta si in urma cu cateva luni...dar nu m-am gandit niciodata serios. Acum, de cand cu grupul de pe facebook, totul a devenit foarte real, se intampla, oamenii isi dau interesul, oamenii incearca sa comunice, se reiau legaturi pierdute, se deapana deja amintiri. Ala, si ii dau dreptate, spune ca nu mai e ca altadata, cand oamenii nu stiau unii de altii, cand nu existau telefoane mobile si internet, ca poate atunci reuniunea avea o mai mare insemnatate, ca poate acum se poate comunica mai usor si mai repede. Dar mai ramane un lucru: prietenia. Cu siguranta fiecare dintre noi si-a facut prieteni in liceu pe care, mai apoi la facultate, i-a vazut din ce in ce mai rar, mai apoi deloc. Cu siguranta acei oameni s-au schimbat, unii si-au schimbat si numele, altii au dat nume altora, dar cu totii au amintiri din liceu. Am facut impreuna multe si diferite lucruri, fiecare a invatat ce a putut, fiecare a retinut ce l-a impresionat mai mult, dar fiecare are ceva sa isi aminteasca: prietenia. Cred ca de fapt, la asta se refera reuniunea, si, pentru a cinsti acele prietenii care au facut candva o importanta parte din viata ta, e bine sa ne amintim impreuna.

In urma cu 10 ani ma pregateam de examenul de admitere la medicina. In acelasi timp stateam si prin parcuri, mai jucam si baschet, mai citeam si o carte ascunsa pe sub manualul de anatomie. Toate astea le povesteam cu prietenii din liceu, multe le faceam impreuna. Mai apoi au inceput pregatirile pentru BAC, iar apoi au inceput intensele pregatiri pentru facultate. Dupa aia revederea catorva a fost foarte scumpa, iar revederea multora imposibila. In acesti 3 ani de exil m-am intalnit o singura data cu 2 colegi de liceu, la nunta mea. Ma intreb daca ar fi fost diferit daca as fi ramas in tara...nu cred...am aflat ca oricum majoritatea a emigrat.

Din pacate nu voi putea lua parte, din pacate nu voi auzi glumele noastre despre profesorii din liceu, din pacate in aceeasi zi am biletul de intoarcere. Am sa incerc sa ma intalnesc cu cine pot, desi nu va fi la fel, cand voi fi strigat la catalog voi primi cel mai grav absent.  

duminică, 3 martie 2013

Martisor la Berlin

Martisorul nostru pentu anul acesta a fost o scurta calatorie la Berlin. 

Hotel interesant, ciudat si modern...mai este unul la Milano (Nhow Hotel)...unde au innoptat majoritatea trupelor si cantaretilor care au concertat la Berlin. Am accesat de 2 ori Room-Service: 1. patut pentru scumpa noastra Emilia; 2. chitara electrica tot cu amplificator (gratis) - mi s-a oferit si posibilitatea unui pian electric...am zis totusi pas.

Ca majoritatea hotelurilor noi si ciudate din Berlin, si al nostru se situa in Berlinul de est. Pe malul celalalt al raului, pe un imas de vreo 1000 m2, cateva corturi de tigani nomazi, cu tot cu cartoane, gunoaie si carucioare. Dupa ce au stins tiganii focul, destul de devreme, cam pe la 19:00, am mers sa cautam un loc unde sa mancam. Intr-o fosta fabrica de lana, un alt hotel ciudat de romantic cu un mic restaurant cu specific italian. O mancare extrordinar de delicioasa, o atmosfera foarte placuta, muzica jazz, mobilier foarte vechi ciudat de frumos restaurat, diferite limbi straine pe langa noi (engleza, franceza, daneza ? olandeza?), buna dispozitie si mult vin bun. La plecare poarta era inchisa...motivul foarte simplu: noaptea in Berlin sunt foarte multi nebuni pe strada...mai ales in Berlinul de est.

Zorii zilei ne-a adus la Berlin un soare foarte primitor (cand am vazut ultima oara soarele la fata?)...tiganii facusera demult focul, ba chiar deja unele carucioare plecasera cu treaba. Dimineata a prins-o pe Emilia in varful patului king size in bratele si pupaturile parintilor iubitori si grijulii. Cateva ore de workshop pe tema cancerului de prostata...check-out...repede pe strazile Berlinului.

Strazile Berlinului sunt destul de aerisite in weekend. Drum placut de cativa km pe langa zidul pe alocuri ciudat, pe alocuri interesant, plin cu graffiti, mesaje ascunse sau directe, turisti lipiti de zid si multe poze (se lipeau si altii de zid mai demult, dar nu pentru poze). Urmeaza Alexander Platz, Reichstag-ul, insula Muzeelor, Catedrala din Berlin, Primaria, Potsdamer Platz, etc. Pauza de cateva ore la Galeriile La Fayette...imensa Ambasada a Rusiei, Poarta Brandenburg. Drum cu masina ingreunat de santiere si trasuri de tip vienez, nemti care plimba cu bicileta cate 2 turisti (ca in China?)...Kultur Kaufshaus...la intrare un tip la trombon si inca unul la tuba (sa fi fost eufoniu?) cantau jazz. Foarte placut. 

Drum lung si ambuteiat pana acasa. O primavara frumoasa scumpelor mele Emilia si Ala.

P.S. ghiocei tot nu am vazut.