Am intrat si eu, oarecum pe margine, in febra revederii de 10 ani de liceu. Stiam de ani de zile ca in 2013 vor trece 10 ani de la liceu...stiam asta si in urma cu cateva luni...dar nu m-am gandit niciodata serios. Acum, de cand cu grupul de pe facebook, totul a devenit foarte real, se intampla, oamenii isi dau interesul, oamenii incearca sa comunice, se reiau legaturi pierdute, se deapana deja amintiri. Ala, si ii dau dreptate, spune ca nu mai e ca altadata, cand oamenii nu stiau unii de altii, cand nu existau telefoane mobile si internet, ca poate atunci reuniunea avea o mai mare insemnatate, ca poate acum se poate comunica mai usor si mai repede. Dar mai ramane un lucru: prietenia. Cu siguranta fiecare dintre noi si-a facut prieteni in liceu pe care, mai apoi la facultate, i-a vazut din ce in ce mai rar, mai apoi deloc. Cu siguranta acei oameni s-au schimbat, unii si-au schimbat si numele, altii au dat nume altora, dar cu totii au amintiri din liceu. Am facut impreuna multe si diferite lucruri, fiecare a invatat ce a putut, fiecare a retinut ce l-a impresionat mai mult, dar fiecare are ceva sa isi aminteasca: prietenia. Cred ca de fapt, la asta se refera reuniunea, si, pentru a cinsti acele prietenii care au facut candva o importanta parte din viata ta, e bine sa ne amintim impreuna.
In urma cu 10 ani ma pregateam de examenul de admitere la medicina. In acelasi timp stateam si prin parcuri, mai jucam si baschet, mai citeam si o carte ascunsa pe sub manualul de anatomie. Toate astea le povesteam cu prietenii din liceu, multe le faceam impreuna. Mai apoi au inceput pregatirile pentru BAC, iar apoi au inceput intensele pregatiri pentru facultate. Dupa aia revederea catorva a fost foarte scumpa, iar revederea multora imposibila. In acesti 3 ani de exil m-am intalnit o singura data cu 2 colegi de liceu, la nunta mea. Ma intreb daca ar fi fost diferit daca as fi ramas in tara...nu cred...am aflat ca oricum majoritatea a emigrat.
Din pacate nu voi putea lua parte, din pacate nu voi auzi glumele noastre despre profesorii din liceu, din pacate in aceeasi zi am biletul de intoarcere. Am sa incerc sa ma intalnesc cu cine pot, desi nu va fi la fel, cand voi fi strigat la catalog voi primi cel mai grav absent.
Din pacate remuscarile cauzate de neparticiparea la acest eveniment ,(care intre noi vorbind poate fi si banal) te vor urmari mai mult timp decat iti poti inchipui. De ce nu te duci? Efortul ar fi insuportabil?
RăspundețiȘtergereNu cred ca s-ar pune problema vreunui efort insuportabil, ci mai mult a unei liste de prioritati. Totusi, in cei 10 ani de la adolescenta, si-au facut loc in viata fiecaruia foarte multe responsabilitati. Si oricat de nostalgica ar fi revederea colegilor, ramane pana la urma o nostalgie...iar o prietenie uitata se poate relua oricand, poate si fara sa te vezi...dar cu conditia obligatorie sa te simti. Pe curand anonimule!
Ștergere