De foarte putine ori am cazut in pacatul emigrantului, de a compara Romania (sau coltul de Romanie pe care il cunoaste fiecare) cu noua tara adoptiva (sau coltul tarii unde traieste fiecare) din simplu motiv ca nu ar avea nici o consecinta, nici in bine, nici in rau, altfel spus nu poate fi comparat Tanda cu Manda. Daca e sa iau vreodata partea fie a Romaniei fie a altei tari, o fac mai mult fara a gandi cu voce tare, mai mult la modul contemplativ - nostalgic.
Dar nu pot ramane indiferent cand am vazut ca bulgarii, desi au o federatie de Snooker mai tanara decat cea a Romaniei (nu ca cea din Romania ar avea vreo traditie centenara), au reusit sa organizeze Turneul de la Sofia la care au participat o mare parte din cei mai importanti jucatori ai momentului. Din categoria '' ei cum pot si noi nu?'' sau '' chiar si bulgarii?...n-as putea...''
Singura noastra consolare ramane ca o semifinala la Sofia a fost arbitrata de Alexandru Crisan...in rest...liniste si pace...
miercuri, 21 noiembrie 2012
luni, 12 noiembrie 2012
''Desertul care nu vrei sa se termine niciodata''
Ar fi foarte multe motive si scuze de invocat, unele foarte probabil pe buna dreptate, dar la baza simt ca este altceva ce inca nu pot defeni. Caut un raspuns la intrebarea de ce NU mai citesc tinerii care traiesc in strainatate. Sunt total de acord ca in strainatate este un lucru extrem de rar sa pui mana pe o carte in limba romana, iar majoritatea editurilor din Romania abia daca au inceput serviciul de cumparare online - cat despre livrarea in strainatate este chiar o raritate (si la urma urmei cine s-ar risca?). Sunt total de acord ca emigrantii au nevoie de foarte mult timp sa se acomodeze, sa invete si sa lucreze intr-o limba total straina. Sunt total de acord ca munca e istovitoare si atunci sunt preferate modalitatile de relaxare cele mai banale. Dar de ce nu spunem ca vrem in pachetul de Craciun, pe langa zacusca si cozonac, si o carte? De ce ne facem cadou atatea parfumuri si pulovere...si nu o carte? De ce pierdem atata vreme cautand alte parfumuri si alte pulovere la reducere...si nu o carte? De ce spunem ca nu vrem sa citim in romana pentru ca vrem sa invatam mai bine germana, dar nu citim nimic in germana?
Ei bine, fiecare poate sa isi gaseasca singur raspunsurile...eu unul ma simt norocos. Dupa un drum foarte alambicat...fabrica in China, firma si depotizul in America, libraria in Romania, destinatarul in Germania, a ajuns la mine un eReader. Daca as spune deodata ca este genial, ar fi doar o reactie copilareasca. Dar asa si este...ma face sa ma bucur ca un copil. Am acces la extraordinar de multe carti nu numai in limba romana, la un pret foarte mic, odata cumparata cartea o primesc pe email in doar cateva minute, pot citi indiferent de vreme si luminozitate (am un eReader cu beculete incorporate), pot sa maresc sau sa micsorez caracterele, pot citi fara ochelari, pot citi oriunde, imi pot lua biblioteca oriunde, bateria tine minim 1 saptamana la un ritm de citit de 2-3 ore pe zi si cu beculetele aprinse, incarcatul bateriei dureaza ca. 2 ore. Da...am citit in ultimele 2 saptamani cu... foarte mare bucurie. Doar Emilia m-a ''infranat'' in felul ei, teribil de dragalas, de bebelus. Nu stiu cui se datoreaza - eReader-ului, scriitorului, limbii romane, pauzei prea lungi???
Si unde e CARTEA? Cata polemica se face pe seama acestei intreberi...este incredibil. Cata pierdere de vreme...cine are chef sa citeasca, citeste si gata. Lipseste mirosul, lipseste nu stiu ce si nu stiu cum, lipseste datul paginii cu deshtu proaspat lins cu varful limbii. Cu mana pe inima spun ca nu mi-a lipsit absolut nimic...ba mai mult, vrand imediat sa citesc si o carte normala curios fiind sa vad diferenta, am avut ciudata senzatie ca...era mai fain cu eReader-ul.
Dragi emigranti romani...poftiti la citit!
P.S.: o carte in limba rusa, care a plecat dintr-o librarie de pe strada Puskin din Chisinau si care a trecut prin mai multe maini prietene pana sa ajunga la Ala, a fost primita cu mult mai multa bucurie decat orice parfum sau pulover (''e ca un desert care nu vrei sa se termine niciodata'') (multumesc foarte mult mainilor prietene).
joi, 6 septembrie 2012
Maraton de weekend prin Romania
Inainte sa decolez sunt plin de bucurie, dupa ce trec Carpatii deja nu mai am rabdare, dupa 2-3 ore de mers prin Romania incep sa fiu dezamagit si trist...intervine apoi un sentiment ciudat pe care pana acum nu il pot descrie, apoi vine dorul de casa din Dortmund. Decolez cu acel sentiment ciudat si cu un gol in stomac...iar in cateva ore mi-e la fel de dor de Romania ca si inainte. Cred ca eu de fapt...prin fuga asta dintr-un loc in altul...prin acest maraton pe care sunt obligat sa il fac de fiecare data...nu ajung practic sa vad nimic din Romania...poate doar un pic cu coada ochiului. Este clar: data viitoare nu voi mai ateriza la Bucuresti, ci la Cluj sau Targu-Mures si de acolo direct in munti 1-2 saptamani. Numai bulz taranesc, lapte de capra, plimbare pe cal, pescuit...tot ceea ce aici imi lipseste. Cum sa ma bucur de drumul E85? dar de drumul E581? sau care or mai fi? Cum sa ma bucur de blocurile inghesuite si gri? Cum ar putea aceasta imagine, inca reala, a Romaniei sa ma bucure in vreun fel?
Imi amintesc de taberele scolare, de taberele olimpice si mai tarziu de expeditiile pe cont propriu prin Romania,1 mai la mare...asta imi lipseste cu adevarat. Asta trebuie Emilia sa cunoasca despre Romania...restul le auzi zi de zi.
sâmbătă, 18 august 2012
Noapte de august
O seara extraordinara...o noapte cu totul deosebita...
Cand esti mai tot timpul la lucru..cand timpul putin petrecut acasa seara ti-l pierzi gandindu-te tot la lucru...apar momente ca in noaptea asta. Maine e zi libera...nu vreau sa adorm. Vreau sa veghez somnul minunat de dulce al celor doua fete ale mele...Emilia a ajuns pe latimea patutului ei si nimic nu o mai deranjeaza, iar Ala a adormit de la inceputul filmului.
Ce este mai important? (aviz amatorilor care isi pun viata in slujba serviciului riscand sa piarda ceea ce pare a fi intotdeauna acolo)
miercuri, 8 august 2012
Film romanesc
Filmul romanesc cu siguranta ne va atinge mereu un punct sensibil...oriunde am fi. Cu foarte foarte mare placere urmaresc, chiar si la posturile TV piratate pe internet. Ala a inceput sa priveasca si ea cu interes si a inceput sa inteleaga mai multe ca la inceput din limbajul personajelor romanesti, desi punctul ei sensibil ramane filmul rusesc. Emilia se uita si ea, desi inca plictisita adoarme foarte repede dupa ce mananca bine.
Nu sunt in masura sa fac o critica cinematografica, dar daca sunt filme cu miile pe care poti sa le amani sau la care te plicitisesti sau adormi, ei bine eu unul nu pot decat sa savurez un film romanesc bun. Cel de aseara se numeste '' Principii de viata ''...a fost ca o carte buna in care te regasesti, nu are cum sa nu iti placa, nu are cum sa nu te impresioneze, este o parte din viata ta spusa de altii intr-un film. Receptionezi mesaje la care te gandesti multe zile inainte, intrebari la care speri ca in timp vei sti sa raspunzi, situatii de care iti promiti ca ai sa te feresti...
Cu siguranta subiectivismul joaca un rol foarte important, dar asta de la sine inteles si la urma urmei nu conteaza.
Singura intrebare care pentru mine inca ramane fara raspuns: ce fel de romani sunt romanii care copilaresc si cresc in strainatate? Sau pot compensa cartile, filmele si muzica viata reala?
Probabil solutia pentru viitorul deocamdata inca indepartat ar fi o pendulare intre ''acasa'' si ''zu Hause''.
duminică, 15 iulie 2012
10 iulie
Pe 10 iulie 1994...cu siguranta cu totii ne amintim...Romania pierdea sfertul de finala in fata Suediei la loviturile de la 11 metri. America fusese a noastra pentru cateva clipe. Doamne ce vara fantastica a mai fost pentru mine..elev de clasa a 3a care avea voie sa se uite la televizor la ora 3 sau 4 dimineata.
Pe 10 iulie 2012...dupa ce Romania a privit linistita urmatoarele campionate la televizor (in mare parte)...s-a intamplat pentru noi cea mai mica-mare minune. A venit Emilia...si urmeaza cea mai fantastica vara pentru noi de pana acum :) chiar si cu trezitul in noapte. Hai Emilia! :)
Pe 10 iulie 2012...dupa ce Romania a privit linistita urmatoarele campionate la televizor (in mare parte)...s-a intamplat pentru noi cea mai mica-mare minune. A venit Emilia...si urmeaza cea mai fantastica vara pentru noi de pana acum :) chiar si cu trezitul in noapte. Hai Emilia! :)
sâmbătă, 30 iunie 2012
Despre frumuseţea pierdută a vieţii
Andrei Plesu
Dacă mă gândesc bine, reproşul esenţial pe care îl am de făcut ţării şi vremurilor este că mă împiedică să mă bucur de frumuseţea vieţii.
Din când în când, îmi dau seama că trăiesc într-o lume fără cer, fără copaci şi grădini, fără extaze bucolice, fără ape, pajişti şi nori. Am uitat misterul adânc al nopţii, radicalitatea amiezii, răcorile cosmice ale amurgului. Nu mai văd păsările, nu mai adulmec mirosul prăfos şi umed al furtunii, nu mai percep, asfixiat de emoţie, miracolul ploii şi al stelelor. Nu mai privesc în sus, nu mai am organ pentru parfumuri şi adieri. Foşnetul frunzelor uscate, transluciditatea nocturnă a lacurilor, sunetul indescifrabil al serii, iarba, pădurea, vitele, orizontul tulbure al câmpiei, colina cordială şi muntele ascetic nu mai fac de mult parte din peisajul meu cotidian, din echilibrul igienic al vieţii mele lăuntrice. Nu mai am timp pentru prietenie, pentru taclaua voioasă, pentru cheful aşezat. Sunt ocupat. Sunt grăbit. Sunt iritat, hărţuit, copleşit de lehamite. Am o existenţă de ghişeu: mi se cer servicii, mi se fac comenzi, mi se solicită intervenţii, sfaturi şi complicităţi. Am devenit mizantrop. Două treimi din metabolismul meu mental se epuizează în nervi de conjunctură, agenda mea zilnică e un inventar de urgenţe minore. Gândesc pe sponci, stimulat de provocări meschine. Îmi încep ziua apoplectic, înjurând “situaţiunea“: gropile din drum, moravurile şoferilor autohtoni, căldura (sau frigul), praful (sau noroiul), morala politicienilor, gramatica gazetarilor, modele ideologice, cacofoniile noii arhitecturi, demagogia, corupţia, bezmeticia tranziţiei. Abia dacă mai înregistrez desenul ameţitor al câte unei siluete feminine, inocenţa vreunui surâs, farmecul tăcut al câte unui colţ de stradă.
Am ajuns să mă comport ca şi cum Hrebenciuc şi Cozmancă, Sechelariu şi Vanghelie, Ciorbea şi Mihaela Tatu, Andreea Marin şi Adrian Nastase, Constantinescu şi Agathon, Talpes şi Garcea ar exista cu adevărat. Colecţionez antipatii şi prilejuri de insatisfacţie. Scriu despre mizerii şi mărunţişuri. Bombăn toata ziua, mi-am pierdut încrederea în virtuţile naţiei şi soarta ţării, în rostul lumii. Am un portret tot mai greu digerabil. Patrioţii de paradă m-au trecut la trădători, neoliberalii la conservatori, postmoderniştii la elitişti. Bătrânilor le apar frivol, tinerilor – reacţionar. Una peste alta, mi-am pierdut buna dispoziţie, elanul, jubilaţia. Nu mai am răgazuri fertile, reverii, autenticităţi. Mă mişc, de dimineaţa pana seara, într-un univers artificial, agitat, infectat de trivialitate. Apetitul vital a devenit anemic, plăcerea de a fi şi-a pierdut amplitudinea şi suculenţa.
Respir crispat şi pripit, ca într-o etuvă. Când cineva trece printr-o asemenea criza de vina e, în primul rând, umoarea proprie. Te poţi acuza că ai consimţit în prea mare măsura imediatului, că nu ştii să-ţi dozezi timpul şi afectele, că nu mai deosebeşti între esenţial şi accesoriu, că, în sfârşit, ai scos din calculul zilnic valorile zenitale. Dar nu se poate trece cu vederea nici ambianţa toxică a momentului şi a veacului. Suntem năpădiţi de probleme secunde. Avem preocupări de mâna a doua, avem conducători de mâna a doua, trăim sub presiunea multiplă a necesitaţii. Ni se oferă texte mediocre, show-uri de prost-gust, condiţii de viaţă umilitoare.
Am ajuns să nu mai avem simţuri, idei, imaginaţie. Ne-am urâţit, ne-am înstrăinat cu totul de simplitatea polifonica a lumii, de pasiunea vieţii depline. Nu mai avem puterea de a admira şi de a lăuda, cu o genuină evlavie, splendoarea Creaţiei, văzduhul, mările, pământul şi oamenii. Suntem turmentaţi şi sumbri. Abia daca ne mai putem suporta. Există, pentru acest derapaj primejdios, o terapie plauzibilă? Da, cu condiţia să ne dam seama de gravitatea primejdiei. Cu condiţia să impunem atenţiei noastre zilnice alte priorităţi şi alte orizonturi.
(Despre frumuseţea pierdută a vieţii –
Editorial de Andrei Pleşu)
duminică, 3 iunie 2012
Destul de multe de facut
Am facut si mai sunt de facut foarte multe...ciudat este faptul ca si site-ul blogului si-a schimbat infatisarea. Nu recunosc nimic. " Cred ca era mai bine inainte..."
Sa zic de vreme...au trecut cele 2 saptamani de sfarsit de mai care in Germania inseamna soare si 25 de grade. Au venit acum lunile de vara cu ploaie si 12-15 grade.
Sa zic de munca...a trecut si o saptaman de concediu cu placute vizite si mai multe planuri de viitor. Au venit lunile de vara cu foarte multe garzi :)
Sa zic de apartament...s-au facut multe aici si mai sunt multe altele de pus la punct, dar deocamdata am programat cu preotul de la Dortmund sfintirea pentru saptamana viitoare.
Dar ceea ce cu siguranta conteaza cel mai mult este, evident, Ala si burtica ei :). Ne intrebam zilnic cum va fi...daca orice altceva iti poti imagina cum este, daca stii cum va fi vremea, daca stii cum va fi munca, daca stii cat de istovitor va fi renovarea unui apartament, efectiv nu poti sa iti imaginezi cum va fi viata in 3 :). Ea este acolo, se agita, se linisteste cand vin acasa, se bucura, se sperie la zgomote, se linisteste la muzica...dar mai este pentru inca foarte putin timp inca acolo. La intrebarea cum va fi...zambim si spunem inocent ca nu stim :). Este bucuria asteptarii unei minuni,. Este o explicatie stiintifica relativ simpla si cunoscuta, dar niciodata o minune nu va putea fi explicata doar stiintific. Ramane MEREU o partea cunoscuta doar de ea, care este pentru inca foarte puntin timp...inca acolo :)
Sa zic de vreme...au trecut cele 2 saptamani de sfarsit de mai care in Germania inseamna soare si 25 de grade. Au venit acum lunile de vara cu ploaie si 12-15 grade.
Sa zic de munca...a trecut si o saptaman de concediu cu placute vizite si mai multe planuri de viitor. Au venit lunile de vara cu foarte multe garzi :)
Sa zic de apartament...s-au facut multe aici si mai sunt multe altele de pus la punct, dar deocamdata am programat cu preotul de la Dortmund sfintirea pentru saptamana viitoare.
Dar ceea ce cu siguranta conteaza cel mai mult este, evident, Ala si burtica ei :). Ne intrebam zilnic cum va fi...daca orice altceva iti poti imagina cum este, daca stii cum va fi vremea, daca stii cum va fi munca, daca stii cat de istovitor va fi renovarea unui apartament, efectiv nu poti sa iti imaginezi cum va fi viata in 3 :). Ea este acolo, se agita, se linisteste cand vin acasa, se bucura, se sperie la zgomote, se linisteste la muzica...dar mai este pentru inca foarte putin timp inca acolo. La intrebarea cum va fi...zambim si spunem inocent ca nu stim :). Este bucuria asteptarii unei minuni,. Este o explicatie stiintifica relativ simpla si cunoscuta, dar niciodata o minune nu va putea fi explicata doar stiintific. Ramane MEREU o partea cunoscuta doar de ea, care este pentru inca foarte puntin timp...inca acolo :)
miercuri, 14 martie 2012
Ce mai primavara...
A venit si primavara mult asteptata...dar din pacate aici nu a adus nimic diferit. Aceeasi vreme innorata tot timpul si din cand in cand ploaie...bine temperaturile au urcat un pic de la 2-4°C in timpul iernii la 8-10 ° acum. Si da..cand merg la serviciu la ora 7 fara 15 se vede un pic de lumina...si da...cand ma intorc de la serviciu iar este lumina.
In rest...ziua de 8 martie a fost sarbatorita ca oricare alta zi, si anume prin munca. S-a auzit la radio ca cica ziua de 8 martie ar fi ziua femeii, la care barbatii, dar si femeile, din Germania au spus: si acum ce? sa ne luam liber si sa ne dam flori unii la altii? Imi amintesc ziua de 8 martie de la Dortmund de anu trecut: un grup de femei trecute bine de 60 de ani faceau un mic miting...doreau ca ziua de 8 martie sa fie recunoscuta si in Germania ca ziua femeii. Ca orice miting...micul grup de femei pensionate, care aveau timp de asa ceva, erau escortate de catre 2 masini si 2 motociclete ale politiei...probabil mai mult sa le protejeze pe saracele femei.
Cer innorat, aceleasi flori fara miros din olanda, nici un tiganas sa traga de mine sa cumpar ''la domnisoara'' un buchet de ghiocei, nici un martisor. Ce compunere as fi facut eu in clasa a IVa cu tema ''A venit primavara!'' ?daca as fi trait in Germania...cu siguranta finalul compunerii care te salva de fiecare data ''Ce frumoasa e primavara'' nu m-ar mai fi ajutat cu nimic.
Marele meu noroc ramane in continuare si pentru totdeauna Ala...si cine mai e pe acolo :) Impreuna am putea sa traim, probabil, chiar si fara primavara.
sâmbătă, 25 februarie 2012
In sfarsit iarna
Cel mai frumos drum cu masina de pana acum...la Muenchen ne intalnim toti vest-europenii care nu avem zapada iarna. Toate autostrazile se unesc dupa care se impart in 3...prima directie Passau, pe care merg majoritatea tiristilor si a celor care sunt in vacanta doar prin trecere prin Austria, directia Salzburg pe care am mers noi spre Viena impreuna cu sutele de olandezi pregatiti sa fie inmarmuriti de frumusetea Muntelui, si directia Tirol pe care ne-am intors de la Viena. Directia Passau e cea mai sigura si cea mai plicticoasa...Linz este un oras nu neaparat spectaculos, ajungi repede si sigur la Viena. Directia Salzburg este destul de interesanta...pana la Viena treci prin toate baile termale si statiunile de munte frecventate candva de familia regala Habsburg, cam la fiecare 10 km poti sa iei un Ausfahrt si sa te bucuri de cate ceva.
Viena ne-a indeplinit asteptarile...multa muzica, mult neobaroc si rococo...impresionant. Am mers mult si cu placere cu tramvaiul si metroul...uneori cam multi asiatici cu aparate foto...uneori multe obiective turistice vandute international in 7-8 limbi printre care si chineza, dar si romana :). Cafenele vieneze foarte frumoase, cu o istorie ce nu se lasa dezvaluita oricui, multe stradute romantice, restaurante italiene nenumarate. Am fost la un concert de camera oarecum pentru turisti. In sala peste jumatate erau asiatici.. cateva doamne, dupa accent din Austria, imbracate de ocazie... in fata mea el si ea din America, pana in 25 de ani, cu cercei peste tot, miroseau urat a transpiratie si vorbeau americaneste... cativa studenti din Viena care aveau si ei cravata, nu erau impreuna, statea fiecare in alt colt al salii...prezentatorul spectacolului a vorbit acelasi text in mai multe limbi. Cantareata de opera avea pantofi albi, dar ciorapi negri, probabil din recuzita personala pe care a decis sa nu o schimbe din convingerea de sine ca turistii nu sunt la fel de exigenti ca si publicul vienez. In rest un spectacol care a reusit sa nu deranjeze, ci dimpotriva sa te bucure si sa te faca sa visezi...
Drumul de intoarcere de la Viena a fost in schimb cel mai frumos...am iesit prin sudul orasului pe A 9 inspre Graz, drum international cu 3 uneori 4 benzi. Dupa vreo 50 km incep sa se intrezareasca cateva piscuri...este soare si putem sa vedem pana departe. Facem dreapta pe S 6 in directia Klagenfurt si incepem sa mergem exact pe la poalele Alpilor. Partii de ski pe o parte si alta, castele, varfuri neimpadurite, zapada multa curata, un soare izbitor...un drum genial. La Lienze am parasit autostrasse S 6 si am mers spre Kaprun pe drum national, drum care ne-a aratat cu adevarat frumusetea Alpilor austrieci. Dupa 2 nopti la Kaprun, am plecat inapoi spre Muenchen pe B 161, un postludiu cu serpentine si rauri de munte, iar apoi am intrat negresit, imediat dupa granita, in ambuteiajul de pe A 12, A8, A 45 si asa mai departe...
Austria ne-a placut foarte mult...o tara vorbitoare de germana, dar cu femei cochete si domni cu palarie.
duminică, 29 ianuarie 2012
Petrecere nemteasca
Da...la fiecare eveniment nou la care particip in incercarea noastra de a ne integra in societatea germana...ma intorc acasa cu un gust atat de amar. Nu stiu cat este o problema de a mea de intelegere sau de adaptabilitate, dar pur si simplu corpul si mintea mea refuza categoric, fara sa vreau, aderarea. Si totul este in pura legitima aparare.
Aseara a fost o petrecere destul de mare (peste 100 de persoane) la care am fost invitati tot cu parteneri (lucru care m-a bucurat la inceput, zicandu-mi '' uite domle' ca se poate si la ei''). In-afara lucrurilor organizatorice foarte diferite (toata noaptea am stat in picioare la niste mese inalte...vorbind, ascultand, bautura de la bar, mancare bufet,etc.), lucruri care sa zicem ca nu m-au surprins, a venit si mometul muzical mult asteptat. Adik vreo 2 ore un DJ a pus muzica relativ ok...cam ce se pune acum pe la radio ...(mai tarziu aveam sa imi dau seama ca asta era muzica de ambianta). Dupa ce lumea a mancat si a baut bine...si a fumat si mai bine (dar asta chiar e un subiect pe care chiar nu vreau sa il ating, imi amintesc doar de seful meu care atat de patetic si de teribilist si-a aprins un trabuc, exact cum faceam noi prin clasele de liceu)...la un moment dat DJul a dat un pic de fum de distoteca dupa care a inceput un zgomot infernal ce se vroia muzica. Muzica Disco din anii 90 dar pe un ritm usor mixat...simplu....bum-bum-bum. Am rezistat asa cam 3 ore...foarte mult...stiu. Partea cea mai interesanta a fost nu muzica absolut deloc placuta (nu e vorba de muzica disco acum, probabil la fel as reactiona si la o petrecere de manele), ci dansul. Daca la noi lumea sta intr-un cerc si danseaza la misto pe muzica de bataiala (iar cei care o fac in serios sunt motiv de caterinca pentru ceilalti), aici lumea danseaza cate doi, in pereche. Ei invata de mici un dans, numit Standard, care sunt niste pasi marunti cu 2-3 piruete, deloc urat, dar practicat pe un ritm de mars, alert, cu smucituri, cu femeia care isi tine la distanta partenerul. Avantajul acestui dans este faptul ca poti dansa in pereche pe orice fel de muzica...mai ales muzica ritmata disco....doamne fereste!!! La inceput mi s-a parut distractiv, pe urma am vazut ca acest tip de dans nu se opreste, se aplica la orice melodie, bum-bum-bum in continuu, oameni de 40-50 ani dansand Haddaway si Culture Beat sau mai stiu eu ce. Mi-a amintit intr-un fel de zilele de nastere la care mergeam cand eram in clasa a 5 a sau a 6 a. Deja cu clasa a 7 a simteam altfel muzica, si simteam cu totii nevoia sa dansam altfel in pereche.
Vreau sa cred ca am fost la o petrecere la care au participat oameni din patura mijlocie si ca exista cercuri in care dansul in doi poate fi si romantic, armonios, in care femeia are timp sa isi puna obrazul pe umarul barbatului. Atat de indoielnice sunt sperantele mele...
Momentan ma exlcud din viata sociala...si este o selectie pe care o fac cu un foarte mare regret.
Aseara a fost o petrecere destul de mare (peste 100 de persoane) la care am fost invitati tot cu parteneri (lucru care m-a bucurat la inceput, zicandu-mi '' uite domle' ca se poate si la ei''). In-afara lucrurilor organizatorice foarte diferite (toata noaptea am stat in picioare la niste mese inalte...vorbind, ascultand, bautura de la bar, mancare bufet,etc.), lucruri care sa zicem ca nu m-au surprins, a venit si mometul muzical mult asteptat. Adik vreo 2 ore un DJ a pus muzica relativ ok...cam ce se pune acum pe la radio ...(mai tarziu aveam sa imi dau seama ca asta era muzica de ambianta). Dupa ce lumea a mancat si a baut bine...si a fumat si mai bine (dar asta chiar e un subiect pe care chiar nu vreau sa il ating, imi amintesc doar de seful meu care atat de patetic si de teribilist si-a aprins un trabuc, exact cum faceam noi prin clasele de liceu)...la un moment dat DJul a dat un pic de fum de distoteca dupa care a inceput un zgomot infernal ce se vroia muzica. Muzica Disco din anii 90 dar pe un ritm usor mixat...simplu....bum-bum-bum. Am rezistat asa cam 3 ore...foarte mult...stiu. Partea cea mai interesanta a fost nu muzica absolut deloc placuta (nu e vorba de muzica disco acum, probabil la fel as reactiona si la o petrecere de manele), ci dansul. Daca la noi lumea sta intr-un cerc si danseaza la misto pe muzica de bataiala (iar cei care o fac in serios sunt motiv de caterinca pentru ceilalti), aici lumea danseaza cate doi, in pereche. Ei invata de mici un dans, numit Standard, care sunt niste pasi marunti cu 2-3 piruete, deloc urat, dar practicat pe un ritm de mars, alert, cu smucituri, cu femeia care isi tine la distanta partenerul. Avantajul acestui dans este faptul ca poti dansa in pereche pe orice fel de muzica...mai ales muzica ritmata disco....doamne fereste!!! La inceput mi s-a parut distractiv, pe urma am vazut ca acest tip de dans nu se opreste, se aplica la orice melodie, bum-bum-bum in continuu, oameni de 40-50 ani dansand Haddaway si Culture Beat sau mai stiu eu ce. Mi-a amintit intr-un fel de zilele de nastere la care mergeam cand eram in clasa a 5 a sau a 6 a. Deja cu clasa a 7 a simteam altfel muzica, si simteam cu totii nevoia sa dansam altfel in pereche.
Vreau sa cred ca am fost la o petrecere la care au participat oameni din patura mijlocie si ca exista cercuri in care dansul in doi poate fi si romantic, armonios, in care femeia are timp sa isi puna obrazul pe umarul barbatului. Atat de indoielnice sunt sperantele mele...
Momentan ma exlcud din viata sociala...si este o selectie pe care o fac cu un foarte mare regret.
miercuri, 25 ianuarie 2012
Credeam, o data, ca citind pe internet revista mea preferata (Dilema veche) ma pun la curent si cu ultimele noutati din Romania...si in final am avut dreptate...chiar daca pentru cateva minute m-am inselat. Sa ma explic!
In urma cu mai bine de o saptamana au venit in vizita la noi, doi copii din Romania (impropriu spus copii, sunt cu 3 anisori mai micuti decat noi, dar cu toate astea avem grija de ei sa ii pieptanam in fiecare seara si sa le spunem basme frumoase despre Germania)... in fine...au venit cu noi povestiri din Romania printre care au silabisit ceva despre o ''noua revolutie'' care ar fi pornit de la un secretar de stat al ministerului sanatatii, care secretar de stat a facut mult bine in Romania desi e de alta origine, un SMURD ce se vroia privatizat pentru talharii care asteptau pe la colturi cica sa salveze vietile oamenilor... Nu prea am inteles, nici nu m-a surprins, minimalizand probabil cea ce se intampla cu adevarat la 2000 km departare inspre est. Au plecat cei doi frumos de manuta inapoi in Romania, dupa ce si-au planificat o noua aterizare, foarte sigura si foarte promitatoare, probabil definitiva, inapoi la Dortmund. Cu ei a plecat si gandul meu impreuna cu un mic pachetel pentru parinti, apoi am citit in Dilema Veche sa vad daca se merita subiectul ''noua revolutie''. Nu am gasit nimic. Atunci am deschis pe internet antena 3 si realitatea tv...SPECTACOL. Scandal, invitati surpriza, aplauze pentru niste oameni care indura frigul fluturand un steag, amenintari, declaratii, pupaturi, palme, hora unirii la Iasi, baie de multumime, jandarmi, trandafiri si inimi ce declara dragoste pentru DEMOCRATIE, armata e din nou cu noi prin glasul unui vlastar patriot pana in maduva oaselor....JOS CU DICTACHIORU...este de fapt mesajul.
M-am simtit vinovat o noapte intreaga ca am dezertat...a doua seara am deschis din nou televizorul de pe internet...aceleasi lucruri...doar ca fara aplauze...cu multe semne de intrebare...o gura stramba a presei care se stramba din ce in ce mai rau...NU am mai putut sa ma uit. M-am schimbat si imi este foarte bine asa. Cred ca in Romania nu se poate altfel. Imi pare sincer rau de tot ce este...imi pare rau de oamenii care ies in frig, imi pare rau de demnitarii fara demnitate, imi pare rau de profitorii acestor clipe. La urma urmei...de ce ar fi fost toata aceasta galceva atat de importanta? Doar ca a aparut de cateva ori la CNN? Doar ca ne-am amintit ca avem un pic de sange in istalatie incat sa strigam '' Jos Dictatura''? Sincer nu imi aduce nimic, dar absolut nimic nou. Ce m-a mirat, bine nici nu m-am documentat suficient si poate ma insel, este faptul ca ''luceafarul huilei'' Miron Cozma nu a aparut cu cateva zeci de garnituri de tren pline cu ciomagari...sa curga si un pic de sange ca sa ne dea si mai des pe CNN...dupa care sa jucam inca o hora a unirii si sa ne pupam ca fratii fix intre dintii sparti.
Romanul s-a nascut poet...si la sat...pana aici totul chiar ar fi fost excelent...
In urma cu mai bine de o saptamana au venit in vizita la noi, doi copii din Romania (impropriu spus copii, sunt cu 3 anisori mai micuti decat noi, dar cu toate astea avem grija de ei sa ii pieptanam in fiecare seara si sa le spunem basme frumoase despre Germania)... in fine...au venit cu noi povestiri din Romania printre care au silabisit ceva despre o ''noua revolutie'' care ar fi pornit de la un secretar de stat al ministerului sanatatii, care secretar de stat a facut mult bine in Romania desi e de alta origine, un SMURD ce se vroia privatizat pentru talharii care asteptau pe la colturi cica sa salveze vietile oamenilor... Nu prea am inteles, nici nu m-a surprins, minimalizand probabil cea ce se intampla cu adevarat la 2000 km departare inspre est. Au plecat cei doi frumos de manuta inapoi in Romania, dupa ce si-au planificat o noua aterizare, foarte sigura si foarte promitatoare, probabil definitiva, inapoi la Dortmund. Cu ei a plecat si gandul meu impreuna cu un mic pachetel pentru parinti, apoi am citit in Dilema Veche sa vad daca se merita subiectul ''noua revolutie''. Nu am gasit nimic. Atunci am deschis pe internet antena 3 si realitatea tv...SPECTACOL. Scandal, invitati surpriza, aplauze pentru niste oameni care indura frigul fluturand un steag, amenintari, declaratii, pupaturi, palme, hora unirii la Iasi, baie de multumime, jandarmi, trandafiri si inimi ce declara dragoste pentru DEMOCRATIE, armata e din nou cu noi prin glasul unui vlastar patriot pana in maduva oaselor....JOS CU DICTACHIORU...este de fapt mesajul.
M-am simtit vinovat o noapte intreaga ca am dezertat...a doua seara am deschis din nou televizorul de pe internet...aceleasi lucruri...doar ca fara aplauze...cu multe semne de intrebare...o gura stramba a presei care se stramba din ce in ce mai rau...NU am mai putut sa ma uit. M-am schimbat si imi este foarte bine asa. Cred ca in Romania nu se poate altfel. Imi pare sincer rau de tot ce este...imi pare rau de oamenii care ies in frig, imi pare rau de demnitarii fara demnitate, imi pare rau de profitorii acestor clipe. La urma urmei...de ce ar fi fost toata aceasta galceva atat de importanta? Doar ca a aparut de cateva ori la CNN? Doar ca ne-am amintit ca avem un pic de sange in istalatie incat sa strigam '' Jos Dictatura''? Sincer nu imi aduce nimic, dar absolut nimic nou. Ce m-a mirat, bine nici nu m-am documentat suficient si poate ma insel, este faptul ca ''luceafarul huilei'' Miron Cozma nu a aparut cu cateva zeci de garnituri de tren pline cu ciomagari...sa curga si un pic de sange ca sa ne dea si mai des pe CNN...dupa care sa jucam inca o hora a unirii si sa ne pupam ca fratii fix intre dintii sparti.
Romanul s-a nascut poet...si la sat...pana aici totul chiar ar fi fost excelent...
miercuri, 4 ianuarie 2012
Amintiri studentesti
Am dat peste un filmulet pe youtube care mi s-a parut genial...probabil din cauza nostalgiilor...oricum nu conteaza. Un perete albastru luminat prost, o masa de fier patrata cu o musama, un pat simplu, un par valvoi, o chitara si o poezie... http://www.youtube.com/watch?v=N3jTXhXsqPg
Intrebarea care se pune acum este ce forma capata romantismul studentesc in Germania? Din experienta de pana acum am vazut studentii ori in grupuri de cate 4-5 stand pe strada si band alcool de orice tip, ori in grupuri mai mari in puburi (inca nu am ajuns la Berlin). Evident ca nu am fost in campus...dar am aflat ca are fiecare apartamentul lui cu mult mai mult decat o masa si un pat. Daca ma mai gandesc si la faptul ca in muzica germana ''folk-ul'' nu exista decat, ca si denumire, ca muzica populara, atunci ma umflu usor in pene si spun cu mandrie ca am avut o studentie foarte frumoasa la Iasi ... la drept vorbind ei nu au nici o vina ca suntem popoare si culturi diferite. Ei au valorile lor, gusturile si glumele lor. Ei au repertoriul international foarte bine stiut la chitara, ei canta Happy Birthday to You cu ocazia zilei de nastere, ei nu au nevoie de muzica folk cu versuri in germana. Ei fac facultate pentru a deveni specialisti, ei nu iubesc, ei se dedica foarte mult muncii, ei merg la sala si la yoga, ei nu se casatoresc datorita ratei extrem de ridicate a divortului, ei au contract de parteneriat de viata (valabil si pentru homosexuali sau lesbiene) care are aceeasi importanta legala ca si certficatul de casatorie. Ei sunt un popor foarte imbatranit. Ei au mult mai mult decat un pat si o masa... nu ca ai neaparat nevoie de saracie pentru a avea clipe romantice ... dar probabil, pur si simplu, imaginatia si visele lor refuza sa mearga mai departe.
P.S.: din ce am citit viata din Berlin m-ar contrazice...desi am banuielile mele...
Intrebarea care se pune acum este ce forma capata romantismul studentesc in Germania? Din experienta de pana acum am vazut studentii ori in grupuri de cate 4-5 stand pe strada si band alcool de orice tip, ori in grupuri mai mari in puburi (inca nu am ajuns la Berlin). Evident ca nu am fost in campus...dar am aflat ca are fiecare apartamentul lui cu mult mai mult decat o masa si un pat. Daca ma mai gandesc si la faptul ca in muzica germana ''folk-ul'' nu exista decat, ca si denumire, ca muzica populara, atunci ma umflu usor in pene si spun cu mandrie ca am avut o studentie foarte frumoasa la Iasi ... la drept vorbind ei nu au nici o vina ca suntem popoare si culturi diferite. Ei au valorile lor, gusturile si glumele lor. Ei au repertoriul international foarte bine stiut la chitara, ei canta Happy Birthday to You cu ocazia zilei de nastere, ei nu au nevoie de muzica folk cu versuri in germana. Ei fac facultate pentru a deveni specialisti, ei nu iubesc, ei se dedica foarte mult muncii, ei merg la sala si la yoga, ei nu se casatoresc datorita ratei extrem de ridicate a divortului, ei au contract de parteneriat de viata (valabil si pentru homosexuali sau lesbiene) care are aceeasi importanta legala ca si certficatul de casatorie. Ei sunt un popor foarte imbatranit. Ei au mult mai mult decat un pat si o masa... nu ca ai neaparat nevoie de saracie pentru a avea clipe romantice ... dar probabil, pur si simplu, imaginatia si visele lor refuza sa mearga mai departe.
P.S.: din ce am citit viata din Berlin m-ar contrazice...desi am banuielile mele...
duminică, 1 ianuarie 2012
Am auzit din partea mai multor guri care nu au stat cascate pana acum prin Germania...si care nu s-au cascat nici la prima vedere a Germaniei...ca nemtii sunt un popor sumbru. '' Am vazut pe strazi ca oamenii poarta foarte mult gri si negru, casele or avea ele diferite culori...bine nu sunt ca la noi (a se interpreta Romania sau Italia), dar parca nu te atrag ''. E iarna si ploua mult, zapada nu este, Germania e mare si variata, apuc eu repede sa explic ... in fond nici eu nu sunt de alta parere. In fond nu cred sa fie altfel in orice oras mare industrializat din Europa.
De fapt problema este una mult mai banala ... te uiti in jur si nu intelegi... eu nu inteleg de exemplu cum de este Germania una din principalele puteri ale lumii. Cum de are Germania un nivel de trai atat de ridicat daca oamenii stau in niste case care sunt respingatoare cel putin la prima vedere (si foarte scumpe la o a doua vedere mai amanuntita)...cum de speranta de viata in Germania este foarte ridicata, atata timp cat majoritataea oamenilor poarta gri si negru, poate niste bej pe alocuri? Pentru ca saracia prin care au trecut i-au invatat sa adune fiecare banut si sa nu cheltuiasca aproape deloc pentru bunul gust sau pentru frumusete...pentru ca acestea doua nu iti prelungesc viata...teoretic...
De fapt problema este una mult mai banala ... te uiti in jur si nu intelegi... eu nu inteleg de exemplu cum de este Germania una din principalele puteri ale lumii. Cum de are Germania un nivel de trai atat de ridicat daca oamenii stau in niste case care sunt respingatoare cel putin la prima vedere (si foarte scumpe la o a doua vedere mai amanuntita)...cum de speranta de viata in Germania este foarte ridicata, atata timp cat majoritataea oamenilor poarta gri si negru, poate niste bej pe alocuri? Pentru ca saracia prin care au trecut i-au invatat sa adune fiecare banut si sa nu cheltuiasca aproape deloc pentru bunul gust sau pentru frumusete...pentru ca acestea doua nu iti prelungesc viata...teoretic...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)